EXISTENȚĂ SOLITARĂ

gavriil1

Ploaia măruntă mă afundă în visări,
târziu, lătratul unui gând e o bătaie în ușă
și te alungă din mine.
Peste margini de suflet e atâta întuneric
și luna se teme de oglinda lacului.

Lumină crispată ai fost tu
peste cămări din solitudinea  mea.
Ce sinistru vestește pendula
încă o zi!

De atâta suferință cerul s-a chircit
și plouă cu pene de îngeri
peste orașul îmbătrânit..

Pășesc pe străzi
și încerc să număr frunzele care cad
prin imensa mea singurătate.

nicolae_grigorescu_la_sorgente_1886-1895_02-1

Ilustrația:
Țărancuță odihnindu-se de Nicolae Grigorescu (1886-1895)
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=22781727
Wikimedia Common
(CC0 This work is in the public domain)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s