POEMUL FEMEII

gavriil1

de Gavriil Stiharul

Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara ce-ngână-n durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.

O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopţii trăgând oblon de moarte
îi cere anii netrăiţi drept vamă.

 

Cine-a iubit-o într-un rest de-asfinţit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simţit sărutul vieţii răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.

1067889_320

 

Tânără de Étienne Adolphe Piot
—◊—

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s