VINOVAŢI DE LUMINĂ, ÎNGERII

de Gavriil Stiharul

Speram că spinii viselor albastre
nu vor sta pe fruntea îngerului meu,
din străveziul trup se prelingea-un astru –
într-un colţ de noapte plângea Dumnezeu.

Să rămâi singur, ce aspră osândă,
în umbra celor trăite scurse demult,
în vidul de-albastru, ca luna rotundă
pentru spaima zilei de mâine tumult.

Cădeau în gol bucăţi de paradis
într-un un cutremur de curcubeie sfinte,
ca o pupilă, sufletul deschis
aduna culori din prund de cuvinte.

Nud de Herman Richir (1866 – 1942)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s